„Viitorul aparține tuturor”: Opel prezintă noul crez al mărcii, noul logo și campania pentru noul Insignia cu Jürgen Klopp | Media OPEL Roumanie

„Viitorul aparține tuturor”: Opel prezintă noul crez al mărcii, noul logo și campania pentru noul Insignia cu Jürgen Klopp

download-image


  • Promisiune fără echivoc din partea mărcii: Opel pune tehnologiile viitorului la dispoziția tuturor
  • Inovații pentru oameni: abordare adânc înrădăcinată în istoria mărcii
  • O schimbare de paradigmă: de la producător auto la furnizor de mobilitate conectată
  • Pentru o lume digitală: noul Opel Blitz întruchipează claritate și modernitate
  • „Tehnologie germană pentru toată lumea”: campania pentru noul Insignia cu Jürgen Klopp

 

MANIFESTUL OPEL

Nu știm ce ne rezervă viitorul.

Însă dorim ca toți să facă parte din el.

De ce lucrurile importante pentru toți să fie accesibile doar câtorva?

Progres care pune capăt zgomotului, emisiilor și accidentelor.

Interconectare care ne apropie de cei care sunt importanți pentru noi.

Autovehicule care se adaptează șoferilor lor și nu invers.

Mobilitate practic accesibilă tuturor.

Tehnologie care evoluează odată cu oamenii.

Nu dorim mereu să fim primii.

Dar dorim mereu să fim primii care fac viitorul accesibil tuturor.

Pentru că doar când sunt accesibile tuturor, noile invenții reușesc să schimbe lumea.

 

Rüsselsheim.  „Viitorul aparține tuturor” este noul crez al mărcii Opel și evidențiază așteptările companiei: Opel popularizează tehnologiile viitorului și le face accesibile tuturor. Această abordare este adânc înrădăcinată în istoria mărcii și este demonstrată de exemple cum ar fi introducerea convertizorului catalitic cu trei căi ca dotare standard (1989), dotarea tuturor autoturismelor cu airbaguri de dimensiuni mari (1995), debutul asistentului personal de service și conectivitate Opel OnStar (2015) și lansarea actuală a autovehiculului electric revoluționar Opel Ampera-e cu o autonomie de 520 de kilometri (conform NEDC). Campania pentru noul vârf de lance Insignia este desfășurată pe toate canalele de comunicare și este prima care prezintă noul slogan al mărcii și rafinatul logo Opel înfățișând fulgerul. Jürgen Klopp este ambasadorul ideal pentru noul crez al mărcii.

Schimbările din industria auto sunt mai rapide și mai profunde ca oricând. Autovehiculul ca atare nu se mai află în centrul atenției. Atenția se concentrează în schimb asupra mobilității oamenilor, ceea ce constituie o schimbare de paradigmă. De la mecanică la era digitală, de la combustibil la electricitate, de la simpla deținere a unui autoturism la soluții de mobilitate în funcție de situație. „Noul slogan 'Viitorul aparține tuturor' s-a născut din sufletul Opel. Este un angajament, o abordare și o obligație, deci mult mai mult decât o simplă promisiune privind un produs”, a spus Tina Müller, directorul de marketing al Opel. „Marca este un pionier în materie de democratizare a inovațiilor. Noi am pus întotdeauna tehnologiile premium la dispoziția publicului larg. Noul slogan elimină distanța dintre istoria Opel și programul viitor al mărcii. Este ceea ce ne motivează și reprezintă marca Opel”, a adăugat Tina Müller.

Cinci cuvinte, un mesaj: Opel oferă inovații pentru toți

Noul slogan pune accent pe două laturi ale poziționării mărcii Opel: „Viitorul... ” – această referință arată că soluțiile revoluționare în materie de mobilitate sunt posibile doar prin inovații constante. Iar Opel lucrează la acest lucru în fiecare zi. „... aparține tuturor” accentuează faptul că aceste soluții și tehnologiile viitoare nu sunt doar pentru un grup select, ci sunt destinate tuturor. „Viitorul nu este un lux elitist, ci se referă la calitatea vieții disponibilă tuturor”, a spus Tina Müller. Opel a fost întotdeauna deschizător de drumuri în privința democratizării inovațiilor și tehnologiilor premium. Introducerea convertizorului catalitic cu trei căi și dotarea tuturor autoturismelor cu airbaguri de dimensiuni mari constituie repere în materie de conștientizare a problemelor de mediu și siguranță. Mai recent, sistemul revoluționar de iluminare cu matrice IntelliLux LED® din segmentul mediu și compact, asistentul personal de service și conectivitate Opel OnStar și autovehiculul electric revoluționar Opel Ampera-e sunt exemple elocvente. Aceste tehnologii fac conducerea mai sigură și mai plăcută sau, altfel spus, mai eficientă pentru oameni. „Aceste inovații pe care dorim să le punem la dispoziție sunt dezvoltate de ingineri nu pentru ingineri, ci de ingineri pentru publicul larg”, a spus Tina Müller. Opel dorește astfel să aducă o contribuție decisivă la umanizarea universului mobilității. Lumea de mâine, caracterizată de autovehicule autonome, electrice, în care oamenii sunt mobili și interconectați, conform motoului „Viitorul aparține tuturor”.

„Acest crez al mărcii este o abordare orientată spre exterior și o misiune orientată spre interior: transmite și un semnal intern puternic către angajații noștri care se dedică zilnic trup și suflet viitorului”, a adăugat Tina Müller. Noua poziționare a mărcii a fost dezvoltată în cooperare cu Scholz&Friends. Agenția era deja responsabilă pentru campania „Umparken im Kopf” din 2014, una dintre campaniile auto cele mai reușite din Germania, iar acest lucru a avut importanța sa în revenirea mărcii Opel. „’Umparken im Kopf’ a susținut un nou mod de gândire care să depășească prejudecățile. „Viitorul aparține tuturor” susține convingerea că nu putem stăpâni viitorul decât împreună. Ambele afirmații au ceva în comun: întruchipează o atitudine mai presus de marcă și care merge dincolo de categoria 'auto'”, a spus Frank-Michael Schmidt, CEO la Scholz and Friends.

„Noul slogan are ceva în comun cu 'Umparken im Kopf' (schimbă-ți modul de a gândi). Ambele transmit o atitudine care depășește granițele mărcii și categoria 'auto'”, a spus F.M. Schmidt, CEO-ul agenției de publicitate Scholz & Friends care a dezvoltat sloganul pentru Opel.

Debutul unei noi ere este transmis și de noul Opel Blitz. Concentrarea pe esențial este decisivă. Ca urmare, reperele pentru reproiectarea logoului Opel au fost claritate și simplificare. Așadar. toate canalele de comunicare vor folosi de astăzi un logo Opel clar, în variantă 2D. Evident că vor fi păstrate componentele de bază ale cunoscutului logo Opel – un cerc drept simbolul roții și fulgerul ca semn al energiei pure. Ușor de recunoscut dintr-o privire: simplu – direct – clar.

Cum se definește stilul modern de conducere: noul Insignia cu tehnologie premium pentru toți

Noul Opel Insignia arată întocmai ce înseamnă acest nou crez din punctul de vedere al produsului. Noul venit este primul autovehicul de serie cu noul logo – în acest caz în varianta 3D – și oferă o gamă mai largă de tehnologii inteligente decât oricare alt model din segmentul său. Oferta cuprinde de la revoluționarul sistem de iluminare cu matrice IntelliLux LED® și ultramodernul sistem de tracțiune integrală la sistemele inteligente de asistență pentru șofer și afișajul pe parbriz. O ofertă atractivă, în special pentru clienții care au arătat până acum un interes mai mare pentru mărcile premium scumpe. Cu alte cuvinte, noul Insignia este un adevărat lider – fabricat în Germania. Ca urmare, noua campanie derulată pe toate canalele de comunicare începe cu sloganul „Tehnologie germană pentru toată lumea”, cu ambasadorul mărcii Opel, Jürgen Klopp, în rolul principal.

Neobișnuita reclamă principală a campaniei – care va fi lansată imediat – demonstrează clar: „Acesta este un nou stil de conducere. Autoritară, dar nu imperativă. Calculată și sensibilă la sentimente. Orientată spre viitor și luându-i pe toți alături. Noul Insignia. Tehnologie germană pentru toată lumea.” Preluând conducerea, motivând și fără a lăsa pe nimeni în urmă. Noul Insignia este potrivit întocmai pentru astfel de oameni, pentru că este un autovehicul pentru cei care știu ce contează cu adevărat. Cine ar putea reprezenta acest lucru mai bine decât abordabilul și neconvenționalul Jürgen Klopp?

„E vremea pentru un nou stil de conducere. Iar acesta este reprezentat de toate produsele noastre noi, mai ales de noul Insignia – proiectat, dezvoltat și produs la Rüsselsheim. Rezultatul ingineriei germane; vârful nostru de lance oferă tehnologii premium disponibile până acum doar pe autovehiculele de lux. Granițele convenționalului? Ele există pentru a fi depășite”, a declarat Tina Müller, Director de Marketing la Opel.

Sloganul „Tehnologie germană pentru toată lumea” este așadar în centrul cuprinzătoarei campanii pentru noul Insignia derulate pe toate canalele de comunicare, care demarează acum în toată media – de la TV, internet și rețelele de socializare la radio, reclame în presa scrisă și panouri publicitare.

Filme din cadrul campaniei: noul Insignia în avantaj

Noul Insignia are cu adevărat spirit de echipă, deschizând calea unor noi posibilități. Acest lucru este demonstrat și de alte materiale publicitare care prezintă inovațiile vârfului de lance Opel; tehnologii premium care îi conferă modelului Insignia un avantaj, ajutându-i și pe ceilalți participanți la trafic în același timp.

Noii lideri dau dovadă de o viziune largă și nu rătăcesc în întuneric – cu noul sistem revoluționar de iluminare cu matrice LED Mai mult, conduc plutonul – fără să derapeze, datorită sistemului avansat de tracțiune integrală Twinster cu vectorizarea cuplului. Rezervarea unei camere de hotel din autovehicul? Nicio problemă cu OnStar[1]. Acestea sunt servicii care ușurează viața tuturor.

Alte puncte forte ale noului Insignia sunt vizibile în mediul online. Utilizatorii de internet pot vedea că Insignia oferă confort de clasă business și pune siguranța pe primul loc în șase filme scurte care prezintă scaunele ergonomice premium AGR, hayonul automat și sistemul de frânare automată de urgență cu detectarea pietonilor. Insignia oferă în plus conectivitatea de primă clasă  tipică mărcii Opel cu sistemele IntelliLink și integrarea smartphone-urilor, precum și Opel OnStar, care include asistență de urgență non-stop și noi servicii cum ar fi rezervări la hotel și găsirea locurilor de parcare[2].

Campanie pe rețelele de socializare: „Șeful are întotdeauna ultimul cuvânt: mulțumesc!”

Opel explică ce reprezintă noua generație Insignia, cu mesaje specifice orientate către grupuri țintă și „Recomandări” speciale pe canale de socializare ca Facebook și LinkedIn. Sfaturi nostime, cum ar fi „Șeful are întotdeauna ultimul cuvânt: mulțumesc” arată că cei care lucrează în echipă ajung departe. Noul Opel Insignia este un exemplu elocvent, cu aspectul său sportiv, elegant, echipat la maximum cu tehnologie de vârf și afirmându-și discret modernitatea.

Ca și în cazul altor campanii Opel, agenția de creație Scholz & Friends din Hamburg este responsabilă pentru campania Insignia pe toate canalele de comunicare. Niels Alzen, Directorul de Creație: „Noul Insignia nu este un autovehicul pentru autocrați! Într-o lume pe care unii ar dori să o conducă singuri, acesta aduce un mesaj puternic și oportun. Cu această campanie Insignia în stil blockbuster, îndemnăm la un stil de conducere mai integrativ.”

Cu noul crez al mărcii Opel „Viitorul aparține tuturor” pe post de angajament, atitudine și obligație, împreună cu cea mai mare ofensivă de produse din istoria companiei („7 modele în 2017”), marca este perfect pregătită pentru viitor. 

 

[1] Via Booking.com. Sunt necesare o adresă de e-mail și un card de credit.

[2] Via Parkopedia.

 

Contact

Florentina Stoica
Public Relations Manager Opel
+4 021 206 07 03
florentina.stoica@opel.com

 

 
Scroll